eurasia-rivista.org

inv

Carte de vizită

Scopul acestei noi reviste de studii geopolitice este promovarea, stimularea şi difuzarea cercetării şi a ştiinţei geopolitice în mediul comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi, de asemenea, sensibilizarea lumii politice, intelectuale, militare, economice şi ziaristice în ceea ce priveşte temele eurasiatice.

Perspectiva revistei “Eurasia” nu este numai aceea a relaţiilor internaţionale propriu-zise, ci este şi aceea, fundamentală, care priveşte influenţa exercitată asupra “reprezentărilor” geopolitice trecute şi actuale, ca şi asupra scenariilor viitoare, de relaţiile culturale şi spirituale dintre popoarele care locuiesc pe continentul eurasiatic.

Cu toate că nu reprezintă o tendinţă universitară anume şi nici nu privilegiază o metodă anume pentru cercetarea şi interpretarea evenimentelor geopolitice, revista “Eurasia” doreşte să atragă atenţia specialiştilor asupra redescoperirii unităţii spirituale a Eurasiei, unitate care se exprimă în diferitele forme culturale.

Recunoaşterea acestei realităţi constituie, într-adevăr, un factor înnoitor şi hotărâtor pentru progresul ştiinţei geopolitice în secolul XXI, în opoziţie cu teoriile pilotate, limitative, “ideologice” şi, deci, neştiinţifice despre “ciocnirea civilizaţiilor” sau despre “melting-pot”, care au produs atâta confuzie şi pagubă atât în mediul cercetării ştiintifice cât şi în domeniul aplicaţiilor practice.

Din aceste motive, în revistă se vor întâlni nu numai analize geopolitice, critica doctrinelor dominante şi ilustrarea de ipotetice scenarii viitoare, ci şi articole, eseuri şi studii inspirate de reflecţiile şi metodologiile caracteristice diferitelor domenii (etnografia, istoria religiilor, psihologia popoarelor şi a identităţilor colective, morfologia istoriei, sociologia, economia, ştiinţa politică, ştiinţa comunicaţiilor şi ştiinţele exacte), însă încadrate în tabloul obiectiv al geopoliticii.

Vor fi prezentate şi studii şi analize despre geoeconomie, înţeleasă ca ştiintă autonomă faţă de geopolitică, şi despre geofinanţe, cu scopul de a identifica atât metodologiile care animă strategiile economice şi financiare la scară mondială (atât ale statelor dominante cât şi ale marilor puteri economice), cât şi şansele pentru naţiunile mai slabe; nu vor fi neglijate nici studiile şi reflecţiile referitoare la delicata temă a siguranţei, interpretată conform criteriilor geostrategice.

Condividi!
inv